Stelian Ion, ministrul Justiției, acuzații la adresa lui Lucian Netejoru: ”Direcția pe care a luat-o Inspecția Judiciară este periculoasă”

Stelian Ion, ministrul Justiției, acuzații la adresa lui Lucian Netejoru: ”Direcția pe care a luat-o Inspecția Judiciară este periculoasă”
Stelian Ion, fost ministru al Justiției | Foto - Mediafax - Andreea Alexandru

Stelian Ion – ministrul Justiției – consideră că Inspecția Judiciară, sub conducerea lui Lucian Netejoru, se înscrie pe o ”direcție periculoasă”, în contextul în care ar exista o ”acțiune de intimidare a judecătorilor și procurorilor”.

Ministrul Justiției îl acuză pe Lucian Netejoru nu numai că a fost ”numit politic”, dar și că sunt consumate ”resurse, timp și energie” pentru ca cinci judecători să fie ”hărțuiți”.

”Asistăm la o veritabilă acțiune de intimidare a judecătorilor și procurorilor de către cei care, constituțional, ar trebui să îi apere și să le garanteze independența.

Este revoltător că Inspecția judiciară condusă de un judecător care a acceptat să fie numit politic, Lucian Netejoru, consumă resurse, timp și energie pentru a hărțui cinci judecători pentru că și-au exprimat opinii pe un forum intern al magistraților”, precizează ministrul Justiției.

”Direcția pe care a luat-o Inspecția Judiciară sub conducerea dlui Netejoru este periculoasă și atinge drepturi pe care judecătorii și procurorii le au ca orice altă persoană din România”

Stelian Ion, ministrul Justiției

”Asistăm la o veritabilă acțiune de intimidare a judecătorilor și procurorilor”

Ministrul Justiției transmite, printr-un comunicat, că judecătorii și procurorii au dreptul de a-și exprima opiniile și public, nu numai pe ”forumuri specializate” și, pe de altă parte, pot critica ”decizii administrative, legislative și politice” care pot afecta ”independența justiției”.

Acuzațiile lui Stelian Ion la adresa șefului Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, nu se opresc, însă aici. Ministrul consideră că Inpecția Judiciară este poziționată, în momentul de față, ”împotriva interesului general al sistemului judiciar și al interesului public”, transformându-se într-un ”grup de cenzură și împotriva libertății de exprimare”.

”Judecătorii și procurorii au dreptul să-și exprime opiniile nu doar pe forumuri specializate, ci și public. Judecătorii și procurorii au dreptul să critice public decizii administrative, legislative și politice care au efecte asupra sistemului judiciar sau le pot afecta independența. Orice opinie sau critică onestă este în interesul sistemului de justiție și nu trebuie blamată sau sancționată.

Inspecția Judiciară condusă de Lucian Netejoru se poziționează în acest moment împotriva interesului general al sistemului judiciar și al interesului public, acționând ca un grup de cenzură și împotriva libertății de exprimare, propunând sancțiuni pentru «delict de opinie». Asistăm la o veritabilă acțiune de intimidare a judecătorilor și procurorilor de către cei care, constituțional, ar trebui să îi apere și să le garanteze independența. Cea care aduce atingere prestigiului justiției este, de data aceasta, chiar Inspecția Judiciară”, încheie Stelian Ion.

”În cadrul legilor justiției, capitolul referitor la reforma Inspecției judiciare este esențial pentru buna funcționare a sistemului judiciar. După cum și reconfirmarea libertății de exprimare a magistraților reprezintă un element pozitiv pe care îl am în vedere în cadrul noilor propuneri legislative”

Stelian Ion

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?